ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



CREATIVITATEA ÎN CLASA MONTESSORI

Delschand Liane Anita

Ghid Montessori 3-6 ani la Montessori Haus -Timișoara

Legea superioară a existentei este munca creatoare prin care lăsăm în lume o urmă după ce nu vom mai fi, o operă care ne prelungeşte existenţa şi după moarte.“ - Leonardo Da Vinci

Un ghid, educator bun, va știi întotdeauna să stimuleze constant creativitatea elevilor săi. Indiferent că este vorba despre pictură, desen, muzică, modelaj sau dans, toate au darul de a-i ajuta pe copii să-și exprime trăirile, emoțiile, gândurile și sentimentele.

Încurajarea și stimularea creativității poate fi făcută prin: libertate de exprimare, adaptarea ideilor copilului, prin încurajarea procesului de creație (indifrent de rezultat) sau prin crearea unui mediu adecvat.

În mediul Montessori, actul creativ este prezent, sub diverse forme, fără a se rezuma la zone dedicate artelor plastice. De exemplu aria curriculară Viață Practică oferă o multitudine de experiențe creative, cum ar fi aranjarea florilor în vază.Educația estetică este parte din pedagogia Montessori, încurajând copiii să iubească frumosul: florile, tablourile, decorațiunile dintr-o încăpere. Copiii nu au nevoie de lecții speciale despre creativitate, la vârsta aceasta fiind capabili singuri să devină creativi, manifestându-și spontan creativitatea cu lucruri din mediul înconjurător , aflând asfel mereu lucruri noi despre lumea înconjurătoare. Organizarea vieții noastre de zi cu zi oferă numeroase ocazii pentru construcția creativității.

 De ce este nevoie de creativitate?

Copilul este dornic de cunoaștere, curios, iar în perioada preșcolară își exprimă viu imaginația prin tot ceea ce face. Stimularea potențialului creativ este așadar important pentru o dezvoltare armonioasă.

Creativitatea înseamnă îndrăzneală, înseamnă posibilitatea de comunicare .Copilul are nevoie de libertate de exprimare interioară și exterioară.Copiii care sunt încurajați să gândească și să acționeze creativ, au șanse mai mari de a fi mai motivați și mai plini de respect de sine.

În educația Montessori, copilul este centrul acțiunii educative, iar educatoarea este un ghid, îndrumător și organizator. Copilul trebuie să caute, să descopere el însuși originalitatea, lucruri care îl reprezintă. Copilul trebuie stimulat să gândească și să creeze singur.

   Prin intermediul picturii, copilul își poate exprima cu ușurință emoțiile, prin desen copilul poate devein conștient de sine, de existența sa în lume, colajul ajută la eliberarea imaginației și poate fi folosit ca și exprimare senzorială și emoțională, modelajul oferă experiențe kinestezice și tactile și ajută la spargerea blocajelor, iar muzica poate ajuta la relaxare, calmare, dezvoltarea atenției.

Mediul dintr-o clasă Montessori oferă copiilor oportunitatea de a explora diverse domenii, iar prin intermediul materialelor reușesc să creeze conexiuni, să realizeze lucruri inedite specifice creației artistice. Copilul crește artistic prin experiențe!

Imaginația copiilor se dezvoltă prin stimularea curiozității, trebuiesc observate, urmărite și încurajate talentele și încredințate responsabilități pe măsura capacității lor.

Maria Montessori, în cartea sa ʺEducație pentru o nouă lumeʺ , spunea: ʺTrebuie să ajutăm copilul să acționeze singur, să aibă voință proprie, să gândească singurʺ. Noi, ca și adulți le putem asigura mediul optim și condițiile necesare pentru manifestarea creativității naturale și să o păstreze până la maturitate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *