ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



ÎNDRUMAREA ELEVILOR SPRE LITERATURĂ ÎN EPOCA MODERNĂ

Prof. Codrea Nicoleta Anda

Școala Gimnazială Reformată ,,Talentum” Cluj-Napoca, Cluj

          Profilul copilului educat nu este nimic altceva decât manifestarea proiectată într-un întreg al celor mai alese şi frumoase trăsături de caracter, conduite şi atitudini, cultivate, cizelate şi moralizate, în măsura în care el este susceptibil de metamorfozare.    Provocările lumii contemporane a generat tendinţa noilor generaţii de a depăşi limitele moralităţii, de a lărgi permisivitaţile din jurul a ceea ce numim “Om Educat”, dar într-un sens negativ. Dacă fiecare generaţie modifică normele şi limitele moralităţii, se întrezăreşte ameninţător întrebarea: va mai exista oare moralitate? Cum vor arăta noile educaţii? Dar, înainte de toate, ce este educaţia? 

              De-a lungul timpului, filosofii şi oamenii de ştiinţă au prefigurat conceptualizări diversificate. Astfel, ,,educaţia nu este umplerea unei găleţi, ci aprinderea unui foc”, afirmă William Butler Yeats, iar Socrate semnalează că “educaţia este îmblânzirea unei flăcări, nu umplerea unui vas”. “Educaţia nu înseamnă cât de mult ai reţinut, şi nici măcar cât de multe cunoşti. Este capacitatea de a diferenţia între ceea ce ştii şi ceea ce nu ştii”, sugerează Anatole France, iar Octavian Paler conchide surprinzător prin a spune că "Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor. Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des. Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin. Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm, avem atât de multe accesorii pentru a fi educaţi, dar nu avem timp pentru a ne dedica din timpul nostru pentru cel mai important lucru, EDUCAŢIA".

          Concluzionând, pentru fiecare dintre teoreticieni, educaţia este arta de a forma bunele deprinderi, de a cultiva curăţenia sufletească şi buna cuviinţă a tinerilor şi a copiilor, precum consideră Ioan Hrisostom, de a avea grija de sufletul copilului şi a-i forma inteligenţa. În afara oricăror abordări (de natură pedagogică, psihologică, socială sau etică), însuşi termenul “educaţie” înglobează o suită de semnificaţii ce se pliază în jurul tuturor laturilor sale: intelectuală, morală, estetică, civică. Astfel, un copil educat şi un viitor adult câştigat este cel care şi-a însuşit frumos valorile cognitive, spirituale şi de mentalitate impuse de societatea actuală şi, cel mai important, le poate folosi în mod rodnic pentru binele său. Noi ştim că pentru a face dintr-un copil un om desăvârşit este nevoie să ne aplecăm stăruitor asupra sa şi să îi insuflăm o bună pregătire profesională, dar şi un comportament social şi o conduită fără reproş! Una dintre laudele cele mai dorite, indiferent de vârstă, este să fii perceput ca o persoană corectă, cinstită, de încredere şi cu multe alte calităţi. Toate culminează cu o frază de apreciere, care le însumează pe celelalte: ,Eşti un om de valoare!”

          Ce pot ,,oamenii mici de zile” să aleagă din ceea ce le înfăţişează modelele de azi? Fără precădere, suntem cu toţii modele. Ştim bine că în vederea educării unui copil există două categorii de modele de viaţă: cele indispensabile, care nu pot fi înlăturate, cu o pregnantă influenţă şi cele facultative. Astfel, dascălii şi familia se află în centrul procesului de modelare a copilului, dar într-o mare măsură şi societatea. Cine rămâne atunci de urmat? Părintele, profesorul, dascălul, şi, deloc de neglijat, personajul, eroul din carte, autorul, scriitorul, poetul sau dramaturgul şi proiecţiile sale. Deci, artă, artă şi iar artă. O dată arta de a fi părinte, cel care oferă dragoste, sprijin şi "creştere", apoi arta pedagogică şi didactică, care îmbogăţeşte, cultivă, luminează, iniţiază, apoi arta desprinsă de copilul însuşi din artă, cea care imaginează drumuri de urmat sau nu, trasee labirintice şi misterioase, străbătute cot la cot cu personaje devenite prieteni, rivali sau inamici, cea care te integreaza, îţi găseşte loc şi ţie în spiritul culturii universale. Constantin Cucoş îl citează pe J. J. Rousseau care aminteşte cum “calitatea de artă aparţine cu atât mai mult practicii paideutice (grecescul paidos=copil), mai puţin discursului purtat asupra acestei practice, deci educaţia însăşi este o mare artă.”

          Cultura de azi, spre deosebire de cultura de ieri, este accesibilă tuturor. Ce trebuie  să îi învăţăm noi pe micii oameni de azi? Cum îi vom ajuta noi să devina oameni câştigaţi prin ceea ce sunt, ceea ce ştiu şi ceea ce fac? Noi, dascălii,  putem doar să le arătăm cum să îşi însuşească singuri reteţa de succes: să dobândească discernământ, să treacă prin “ciurul chibzuinţei” faptele lor, să ştie când să spună nu, să judece cu propria minte, să îşi asume gesturile, să simtă cu propriul suflet. Societatea actuală abundă în mijloace de culturalizare în masă şi de informare, dar copiii trebuie învăţaţi cum să se plaseze pe o cale de mijloc, echilibrată şi armonioasă. În acest sens, Petre Ţuţea a declarat foarte expresiv şi exemplificator “Dacă mă urc în tren, nu înseamnă că zeul meu este trenul”. Internetul este larg utilizat, dar aceasta nu semnifică că trebuie să devină unicul mod de petrecere a timpului liber.

          Deci, fără doar şi poate, un copil educat este un copil înzestrat, îmbogăţit. Copiii noştri învaţă neîncetat de la noi. Învaţă nu doar din vorbele cu care încercăm să-i educăm, ci din comportamentul, sentimentele, atitudinea noastră din viaţa cotidiană. De asemenea, educaţie înseamnă să stii cum să investeşti în tine. Este cel mai mare bun pe care-l putem lua cu noi, oriunde am merge. La întrebarea elevilor privind necesitatea lecturării cărţilor, răspunsul se oferă singur, de la sine. Dacă citim cărţi, aflăm multe lucruri, ne cultivam şi ne formăm o gândire raţională şi inteligentă, iar daca suntem inteligenţi, nimeni nu ne mai poate influenţa, nu poate profita, nu ne poate face rău. Vom fi cei superiori, atât pentru noi, pentru împlinirea noastră, cât şi faţă de ceilalţi.

          Educaţia morală şi civică este o artă, o ştiinţă, o înţelepciune! An de an, milioane de bărbaţi şi femei se avântă în slujba de a deveni părinţi, iar pentru aceasta nu li se cere vreun examen, probă sau test. Cu toate acestea, a creşte frumos şi roditor o fiinţă mică şi neajutorată şi a-ţi asuma toată responsabilitatea pentru creşterea lui sunt unele dintre cele mai provocatoare şi grele sarcini din viaţă, cu atât mai mult dacă dorim să devină o persoană stăpână pe sine, un membru folositor familiei, bisericii şi societăţii. Cea mai eficientă metodă de educare este aceea de a fi noi înşine ceea ce-i învăţăm pe alţii, de a utiliza puterea exemplului. Marea taină constă în faptul că educaţia nu este doar cuvânt, sfat, poruncă ori îndemn, ci exemplu, afecţiune, ajutor şi îndrumare. Actul educativ nu este programat, mecanizat şi impus să se desfăşoare în anumite zile, ore sau locuri, ci e urmărit încontinuu pe parcursul vieţii. Buna creştere se dobândeşte în mai multe feluri. De departe, educaţia, ce îngemănează o mână ce cultivă şi o personalitate “crescută”, roditoare, ocupă cel maiimportant loc. Dacă copiii vor deprinde şi vor înţelege asta de la noi, ziua în care îi vom vedea plecând din casa noastră, de sub mâinile şi de sub îndrumarea noastră, pentru a creşte mai departe, pentru a forma o familie sau pentru  a intra în societate, va fi „ziua recoltei" şi nu vom regreta oboseala şi truda „semănatului".

          Fără dubii, dezvoltarea completă şi armonioasă se poate săvârşi doar prin educaţie. Totuşi, nu trebuie să uităm că educaţia nu îl creează pe om, ci doar îl ajută să se formeze, după cum apreciază în studiile sale Maurice Dubesse. Aşa că, lăsând deoparte latura intelectuală şi cognitivă a educaţiei, ne vom axa mai degrabă pe latura morală, cea care e în pericol de a rămâne o ficţionalitate, dacă nu se traduce în experienţă. La fel cum dragostea nu devine o valoare atâta timp cât ne limităm numai la a vorbi despre dragoste, statornicia şi permanentizarea conduitelor morale este cea care anunţă o educaţie morală temeinică.Înacest sens, bunele maniere sunt amprenta unui om educat şi bine-crescut. Consultând mai multe dicţionare, am putea afirma că morala înglobează totalitatea concepţiilor şi sistemelor privitoare la normele de convieţuire şi de comportare ale oamenilor în raporturile dintre ei şi faţă de societate. Manierele frumoase şi cultivate sunt indiciile modului în care ne prezentăm în faţa celorlalţi membri ai societăţii, semnifică oglindirea propriilor comportamente, în diferite momente din viaţă şi modul în care ceilalţi le percep, fie corecte, fie eronate. Aşadar, bunele maniere sunt cartea noastră de vizită, a fiecărui individ, în societate. Însă, ideea de moralitate s-a transformat de-a lungul timpului. Aceste „Coduri de bune maniere”, coercitive sau restrictive în ceea ce priveşte definirea şi permisivitaţile omului educat, au suferit modificări în funcţie de timp, de societate şi de modă.

          Valoarea nu este înnăscută, dar se poate transmite din generaţie în generatie. Însă, depinzând de personalitatea fiecăruia, poate suferi schimbări. Fiecare familie are un sistem de valori, precum şi fiecare şcoală, instituţie şi societate. De aceea, fiecare copil, în funcţie de ceea ce i se spune la scoală, de ceea ce este învăţat în familie, de relaţiile pe care le stabileşte cu ceilalţi, îşi va forma propriul sistem de valori, un amalgam al influenţelor externe cu cele interne, un mixaj de amprente lăsate de modele, care va fi apoi personalizat de propriul temperament

            Concluzionând, un copil educat este cu adevărat un copil şi un om câştigat, dar la la realizarea acestui edificiu nu sunt suficiente cărămizile, adică resursele umane modelabile şi susceptibile de a fi educate, şi nici zidarul care le aranjează după regulile de bună funcţionare, ci este nevoie de mâna şi de schiţa unui meşter care simte frumosul şi îşi proiectează ţinte prestabilite şi bine gândite, adică dascălul, în mijlocul unui spaţiu armonios, cald şi, implicit, împânzit de simţiri frumoase. În acest sens, Socrate aminteşte frumos, punând în analogie educaţia cu un foc, că acesta trebuie înteţit, dacă vrem să  ardă timp îmdelungat, să producă lumină, căldură şi bunăstare. Viitorul om educat va fi modelat în mâna noastră şi îşi va furniza apoi sieşi şi copiilor săi puterea “gândirii raţionale şi etice”,  atât de necesare omului modern, cu o personalitate activă şi creatoare, cum conchide Henri Delacroix. Acesta este un om câştigat!    

Bibliografie:

1. ALBU, Gabriel, Introducere într-o pedagogie a libertăţii. Despre libertatea copilului şi autoritatea adultului, Editura Polirom, Colecţia Collegium, Bucureşti, 2005. 

2. BÂRZEA, Cezar, Arta şi ştiinţa educaţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.

3. COZMA, Teodor, Educaţia şi problematica lumii contemporane, în Psihopedagogie, Universitatea Alexandru Ioan Coza, Iaşi, 1994.

4. CUCOŞ, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Colecţia Collegium, Bucureşti, 2006.  

5. PELT, Nancy L. - Secretele părintelui deplin, Editura. Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2002.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *