ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



ROLUL GRĂDINIȚEI ȘI AL FAMILIEI ÎN DEZVOLTAREA SOCIABILITĂȚII

                                                                                    Prof. Înv. Primar Cumpăratu Mihaela

                                                                    

            Orice părinte isi iubeste sau ar trebui să-si iubească copiii.

            Copilul este o fiinţă cu însuşiri calitativ diferite de cele ale adultului şi are în mod legitim dreptul de a ocupa o poziţie privilegiată şi de a se bucura de un “tratament” specific.

            Sănătatea, dezvoltarea şi educaţia copilului trebuie să fie în centrul preocupărilor familiei.Familia este modelata social,isi schimba caracteristicile in timp,insa ea rămane grupul social vital în asigurara  îngrijire, protecţie şi educaţie copilului . În contextul schimbărilor sociale se constată o diversificare a modelelor familiale: frecvenţa crescândă a coabitărilor (concubinaje), creşterea numărului divorţurilor, a familiilor cu un singur părinte, opţiunea unor femei de a avea un copil în afara căsătoriei.Aceste forme coexista azi cu modelul “clasic” al familiei conjugale.

           Dezvoltarea sociabilității  copilului este rezultatul unui ansamblu de factori: familiali, şcolari, comunitari.Factorii familiali sunt ca proximitate şi importanţă cei mai importanţi în dezvoltarea unei sociabilitati  armonioase, în securizarea fizică, afectivă şi materială a copilului.

             Indiferent de modul de organizare, mediul familial întemeiat pe un sistem de interacţiuni afective intense este apt de a reacţiona la trebuinţele copilului, de a participa şi favoriza elaborarea personalităţii, a imaginii  sale de sine şi despre lume.Familia este cea mai în măsură să răspundă nevoilor copilului, afectiv cea mai adecvată trebuinţelor lui pentru că numai aceste relaţii afective şi sentimente de dragoste îl fac pe părinte să înţeleagă şi să intuiască copilul şi starea lui de copilărie.                                                                                                                            

             În familie îşi poate satisface nevoile sale primare, îşi poate manifesta frustrările inevitabile, temperate de dragostea părinţilor. În familie copilul poate să-şi investească toate resursele emoţionale şi să înveţe să şi le controleze pentru că aici ar trebui să fie în mod sigur un mediu mai ales afectiv – garanţie pentru o dezvoltare armonioasă.

              Familia este mediul esenţial care poate influenţa dezvoltarea şi destinul copilului prin securitate materială, dragoste şi educaţie.                                                                                              

               Într-o lume în care toate instituţiile şi toate tipurile de raporturi sociale se schimbă în ritm accelerat, familia nu poate rămâne neschimbată şi nu trebuie absolutizat un singur model de organizare familială. Toate aceste schimbări nu trebuie interpretate ca o criză a familiei, ci mai repede ca adaptări ale conduitei individuale la schimbările demografice, economice şi materiale care afecteaza societatile in ansamblul lor.La orice vârstă, educaţia reprezintă un chimism insolit si deosebit de complex, care reclamă o mulţime de catalizatori.

              Prima relaţie a copilului se stabileşte cu mama, iar de confortul şi de securitatea  acestei relaţii  depinde în mare măsură  capacitatea copilului de a stabili  alte relaţii, mai târziu, precum şi calitatea acestora. Câmpul contactelor sociale ale copilului se lărgeşte şi se divesifică treptat , pe măsură ce el începe să mergă, să intre în legătură  cu membrii familiei, cu alte persoane care vin în casă.                                                                                .                                 .

            În perioada de dinaintea grădiniţei, mediul copilului, controlat în totalitate de părinţi, este limitat la cămin. Pe măsură ce copilul iese din  casă pentru perioade de timp din ce în ce mai lungi, alţi adulţi din comunitate încep să aibă impact asupra lui: rudele , prietenii, vecinii și mai târziu cu cei de o vârstă cu el în parc ,la locul de joacă din apropierea casei.

         Faptul că aceştia au fii şi fiice cu care copilul vine în contact nu face decât să favorizeze dezvoltarea socibilității  acestuia.

              În societatea informatizată, in noianul si iuresul schimbarilor ce se petrec cu asemenea viteza, aproape nu mai stii când au crescut copiii, sau când au apărut primii ghioceii în parc. Însă atunci când copilul este  foarte mic, el nu poate ,,participa,,direct la actul educațional ,influențele fiind organizate și pregătite de adulții care il înconjoară la început părinții și adulții din familie , apoi educatoarea și copiii cu care vine în contact..Responsabilitatea dezvoltării sociabilității copilului în primele etape revine în primul rând familiei sale.

              După familie, grădiniţa constituie prima experienţă de viaţă a copilului în societate. Plasarea copilului  în grădiniţă, inaugurează dilatarea universului său existenţial, care se desfăşoară în proximitatea unui nou regizor- cel al educatoarei, ce consolidează , retuşează sau corectează profilul dobândit în familie.Aceastră instituţie îl aşează într-un cadru nou, prin dimesiunile şi conţinutul său.

               Aici, copilul face cunoştinţă cu activităţile şi obiectele care îi stimulează gustul pentru investigaţii şi acţiune, îl provoacă să se exprime şi îi propune angajarea în relaţii sociale de grupe.

             La origine, grădiniţa a fost o casă de copii, ce avea drept scop fundamental să-i protejeze pe copiii defavorizaţi ai mediului socio-cultural sau pe cei cu un anumit retard:

H.Pestalozzi(1746-1827), Fr.Fröebil (1782-1852), M.Montessori(1870-1952).Pe măsura extinderii studiilor de specialitate, grădiniţa devine o instituţie “pregătitoare”care are drept obiectiv să pregăteasă eficient şi complex copilul pentru activitatea de şcolar.

             Intrarea în gradiniţă determină o nouă extindere a câmpului interacţiunilor sociale Deşi familia are în continuare influenţa dominată, copilul este confruntat cu un alt mediu, structurat diferit. El nu mai este centrul grupului mic( familia), ci membru egal cu ceilalţi copii în grupa  de la grădiniţă.

             Acestă noutate în viaţă copilului  determină şi nevoia de a-şi  restructura imaginea de sine. Până acum , familia îl accepta aproape necondiţionat, aşa cum era el ori pe baza unor norme relativ simple .Copilul are o imagine bună despre sine, pentru că părinţi au această imagine bună despre el şi pentru că îl iubesc.

              La sosirea în grădiniţă “pictura” clară a oglinzii se tulbură puţin;imaginea pozitivă despre sine trebuie să accepte imaginile  pozitive ale celorlaţi copii despre ei înşişi şi, deasemenea, trebuie să coexiste cu acestea.

               Egalitatea şi cooperarea nu se câştigă uşor; foartea adesea se dă o luptă între copii pentru primul loc în aprecierea cadrului didactic.Tactul educatoarei şi explicaţiile înţelegătoare ale părinţilor pot aplana eventualele frustrări.Treptat, activităţile grădiniţei ocupă un loc tot mai important în viaţa copilului .   

              Grădiniţa solicită copilului mai mult control în conduită şi o treptată decodificare  a numeroaselor necunoscute ce ţin, pe de o parte, de un mediu instituţionalizat iar, pe de altă parte, de numărul mare de copii cu care vine în contact pe o durată  variabilă de timp şi  cu care trebuie să se obişnuiască .

             Un alt aspect al procesului de socializare este dezvoltarea limbajului, care are un  rol însemnat în evoluţia inteligenţei, precum şi a întregii personalităţi. Comunicarea dintre adult şi copil este esenţială în formarea acestuia ca fiinţă socială. Privarea copilului de comunicare îl transformă într-o fiinţă singură atât pe dinăuntru, cât şi pe dinafară.

            Gradiniţa este un mediu special, favorabil satisfacerii trebuinţelor de comunicare ale coplului. Pe lângă  familie, o mare parte din viaţa copilului se desfăşoară în grădiniţă, iar armonia dintre cele două medii educaţionale va depinde mult de dezvoltarea sănătoasă  a copilului.

Bibliografie:

  1. Silvia, Dima, „ Copilăria, fundament al personalităţii”, E.D. P., 1998;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *