ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



PĂRINȚII ÎN RELAȚIA CU ȘCOALA

Înv. Pușcașu Elena

Școala Gimnazială Nr. 1 Balcani, Bacău

Familia a fost, dintotdeauna, apreciată ca fiind o importantă instituție socială, pentru multiplele funcții pe care le îndeplinește. Rolul ei în formarea copilului pentru viață este hotărâtor.

Dacă în domeniul instrucției, școala îi asigură copilului pregătirea pentru activitatea profesională, în domeniul structurilor de bază ale personalității, fiecare individ evoluează pe baza moștenirii ereditare. Dacă ne referim la caracterul și conduita generală, din punct de vedere formativ, atunci amprenta este dată de climatul familial.

            Obiectivele educaționale nu pot fi realizate decât prin eforturile conjugate ale tuturor factorilor, în special ale factorilor activi: părinți și profesori. În primii 15 ani de viață ai copilului, familia este factorul cu cea mai mare influență educațională. De foarte multe ori, în special la copiii din clasele primare, auzim sintagma ,,așa a zis/făcut mama/tata”. Odată cu intrarea copilului în școală, responsabilitatea părinților se amplifică, proporțional cu complexitatea sarcinilor instructiv-educative. Ideal ar fi ca toți părinții să înțeleagă rolul important pe care îl au în educarea propriului copil. Ne este dat, generații de generații, să constatăm că tot mai mulți părinți comit greșeala de a spune că odată intrat copilul în școală ,,merge”. Lasă totul în seama școlii, iar neparticiparea sa la continuarea procesului educațional duce la eșecul elevului.

Anumite caracteristici ale procesului educațional determină prezența părinților alături de educatoare și învățători. Astfel de întâlniri întăresc relația dintre părinți și școală, fac bine copiilor, îi ajută să capete încrederea de sine, să poată ulterior să se descurce singuri .Bine ar fi ca părinții să continue să fie alături de copii și la clasele de gimnaziu , ba chiar și la liceu.

Educația este determinată de mai mulți factori, iar familia are un rol important, fiind unul din factorii activi, alături de instituția școlară. Factorii participanți în actul educațional trebuie să acționeze în concordanță cu obiectivele propuse, iar relația dintre obiectivele urmărite de familie și cele urmărite de școală să devină comune, de vreme ce ambii factori doresc formarea unui om demn de societatea în care trăim.

       Eficiența procesului educațional este cu atât mai mare cu cât toți factorii implicați sunt coordonați, în baza unor norme verificate, standardizate, care imprimă calitatea scontată. Una din condițiile majore ale reușitei școlii și, implicit, ale reușitei elevului și părinților este caracterul unitar al acțiunilor pedagogice. Părinții trebuie să înțeleagă că, numai prin continuarea exercițiului acasă, prin verificarea temelor, prin implicarea în realizarea de proiecte și portofolii, se poate atinge succesul propriului copil. Diminuarea sau întreruperea activității unui singur factor perturbă activitatea celorlalți factori prinși în sistem.

       Cooperarea părinților cu școala presupune o ierarhizare a atribuțiilor care impune recunoașterea de către părinți a autorității școlii, respectiv a învățătorului. Centrul de dirijare și coordonare a tuturor tipurilor de activități și măsuri ameliorative ale sistemului educațional este școala. Relația care se creează între părinți și școală este determinată de modul în care intră în acțiune factorii participanți în procesele școlare.

       Teoretic vorbind, autoritatea învățătorului se impune la cotele cuvenite, atât în fața elevilor cât și în fața părinților. Cu toate acestea , învățătorii și părinții sunt două medii diferite ca statut și nivel socio-cultural. Subiectivismul multor părinți determină, uneori, situații conflictuale, agresiune, plângeri la forurile superioare. Unii părinți comentează în termeni negativi, în prezența copilului, modul de lucru al învățătorului ori cerințele față de efectuarea temelor, dozarea acestora etc. În alte cazuri, părinții se manifestă foarte de acord cu învățătorul, care abdică de la deontologia profesională , acordând calificative supraestimative copilului, ori libertăți prea permisive, spre a satisface ambițiile acestora. Astfel de situații creează două consecințe la fel de grave: prestigiul cadrului didactic este știrbit, iar formarea caracterului elevului va fi prejudiciată , prin favorizarea acceptării falsului.

       Există și situații în care părinții împreună cu învățătorul devin complici și, cu o severitate excesivă, sancționează copilul la cea mai mică abatere , sub pretextul  ,,exigenței”. În acest mod sunt ascunse carențele educaționale atât ale părinților, cât și ale învățătorului, iar copilului îi vor fi barate posibilitățile de afirmare a personalității.

       Colaborarea părinților alături de învățător , în procesul formării copilului în toate planurile personalității sale, presupune cunoașterea reciprocă și punerea de acord în orice demers pedagogic. În acest demers suntem ajutați de acele chestionare pe care le oferim părinților la începutul școlarității, iar ei trebuie să le completează cu sinceritate și în detaliu, deoarece, în baza lor, putem să cunoaștem copilul și să ne proiectăm activitățile ținând seama de dorințele, aspirațiile și așteptările micilor școlari. Dacă reușim să dezvoltăm o relație părinte-învățător bazată pe încredere și bună comunicare vom putea să punem baze sănătoase în dezvoltarea personalității elevului. Cum putem comunica eficient cu părinții? Dispunem de o multitudine de mijloace : grupul de whatsap, messenger, mail, telefon, întâlnirile lunare, activități extrașcolare etc.

       Într-o școală prietenoasă, părinții acționează ca voluntari și pot îndeplini diverse sarcini: reparații și îmbunătățiri; organizatori ai zilelor de naștere; colectori de fonduri; participanți la proiectele educaționale care necesită ajutor suplimentar din partea adulților.

       În concluzie, școala trebuie să planifice și să implementeze programe de parteneriat, pentru a amplifica implicarea părinților. Scopul educației este de a forma un om cu o gândire liberă, creativ și sociabil. Un proverb spune: „O vorbă bună rostită la timp înviorează sufletul copilului, precum și ploaia bună, căzută la timp potrivit, înviorează câmpul“.

       Bibliografie:

  1.  Bonchiș, Elena, Familia și rolul ei în educarea copilului, Editura Polirom, București, 2011
  2. Crețu, Elvira, Psihopedagogie școlară pentru învățământul primar, Ed. Aramis, București, 1999
  3. https://sites.google.com/site/copiifericitiparintiimplicati/relatia-scoala-familie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *