ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



ETICA VALORILOR ÎN EDUCAŢIE

Prof. Petroi Adelina-Mihaela

 Școala Gimnazială Nr. 1 Blăgeşti, Bacău

                    Date conceptuale. Educaţie morală. Valori

                    Esenţa şi caracteristica definitorie a omului şi a umanităţii o constituie moralitatea, conştiinţa, acţiunea şi conduita morală. Formarea morală a fiinţei umane reprezintă una dintre sarcinile primordiale ale educaţiei dintotdeauna. Educaţia morală reprezintă dimensiunea cea mai profundă şi mai extinsă a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii, proiectată şi realizată în baza moralei şi a valorilor etice[1]. Impactul şi resursele acestei dimensiuni sunt apreciate de unii cercetători ca educaţia însăşi[2], care „gravitează în jurul valorificării binelui moral, asumat şi exteriorizat în plan individual şi social prin comportamentul persoanei ce denotă unitatea, coerenţa şi interconexiunea conştiinţei şi conduitei morale”[3].

                    Definirea conceptului presupune raportarea conţinutului general al educaţiei morale la noţiunea de morală, privită din perspectiva filosofiei, ca „o teorie a relaţiilor cu lumea şi cu sine” [4], psihologiei sociale, ca formă a conştiinţei care reflectă existenţa la nivel teoretic (conceptual, ideologic, normativ) şi practic (acţional, comportamental)[5]. Ambele perspective au în vedere valoarea generală pe care o reflectă educaţia morală – binele moral (studiat de etică).

Din perspectivă pedagogică, educaţia morală vizează formarea-dezvoltarea conştiinţei morale la nivel teoretic şi la nivel practic. Formarea - dezvoltarea conştiinţei morale la nivel teoretic angajează un ansamblu de: percepţii, reprezentări, concepte, judecăţi, raţionamente morale (ce ilustrează dimensiunea cognitivă a educaţiei morale); sentimente, motivaţii, intervenţii volitive morale (ce marchează dimensiunea ideologică a educaţiei morale). Articularea celor două dimensiuni este obiectivată în cadrul normelor morale, incluse în documente oficiale de natură juridică, religioasă, politică, economică, pedagogică etc. Un rol esenţial revine procesului de formare a convingerilor morale. Ca expresie a motivaţiei superioare, ele îndeplinesc un dublu rol: pe de o parte, asigură unitatea dintre dimensiunea cognitivă morală (a şti ce este binele) – afectivitatea morală (a iubi binele) – voinţa morală (a vrea să realizezi binele moral), iar pe de altă parte pregătesc trecerea de la teoria morală la practica morală.

Aşadar, putem afirma că scopul fundamental al educației, ca activitate eminamente socială, constă în formarea și transmiterea unei anume experiențe de viață către un subiect uman care este angrenat, astfel, într-un mecanism de influențare sistematică și conștientă, în conformitate cu finalitățile urmărite prin scopuri și idealuri colective și individuale.

                    Rolul de influențare pe care îl are educația este acela prin care se urmăreṣte dezvoltarea continuă a unor calităţi umane specifice ṣi explorarea de noi orizonturi de cunoaștere pentru individ. Prin acest rol, este exploatată întocmai atitudinea activă a omului față de propria împlinire, dar și simțul responsabilității pentru generațiile viitoare, exprimat prin intenția și preocuparea permanentă de a transmite urmașilor idealul educației, acela de „a fi” și „a deveni”[6].

Dezvoltarea caracterului moral al copiilor și al tinerilor constituie prioritatea absolută a oricărui demers educațional, moralitatea fiind o condiţie esenţială pentru evoluția civilizaţiei. Comportamentul moral necesită însă empatia şi creativitatea celorlalţi, astfel că nu putem deveni ființe morale decât asimilându-ne societăţii, prin adaptare la valorile promovate de aceasta.

„Valorile morale reflectă anumite cerinţe şi exigenţe generale, ce se impun comportamentului uman, în virtutea idealului care se dorește a fi atins. Ele se referă la un câmp larg de situaţii şi manifestări comportamentale, cum sunt: patriotismul, atitudinea faţă de democraţie, libertatea, cinstea, onestitatea, responsabilitatea, eroismul, cooperarea, modestia, etc”[7]. Valorile morale nu se referă la o situaţie concretă, ele prescriind anume exigenţe ce acoperă un câmp larg de situaţii şi manifestări comportamentale.

În procesul asimilării informaţiilor ştiinţifice ale diferitelor discipline şcolare, înţelegând principiile, legităţile şi explicaţiile ştiinţifice din diferite domenii, elevii dobândesc treptat şi capacitatea  de trăire şi înţelegere a semnificaţiilor valorice ale cunoştinţelor. În raport cu natura şi particularităţile informaţiilor asimilate prin studierea diferitelor obiecte de învăţământ, tinerii devin capabili să-şi exprime acţiunile valorice ştiinţifice, filosofice, morale, religioase, politice, ideologice, economice, ecologice, estetice etc. Acestea se sprijină pe motivaţia cognitivă a elevilor, care se conving treptat că abordarea sistemică este o metodă de obţinere a adevărului obiectiv, de relevare a legităţilor naturii şi ale vieţii sociale aşa cum există şi se manifestă ele în realitate, este metoda esenţială care stă la baza formării şi exprimării unei concepţii ştiinţifice şi umaniste privind realitatea fizică şi socio-umană. Pe baza cunoaşterii declanşate şi susţinute de motivaţia cognitivă, tinerii conştientizează faptul că nici ştiinţa şi nici filosofia, nici ideologia şi nici tehnica, tehnologiile şi artele etc. nu se pot desprinde de aspectul de subordonare faţă de social, nu pot rămâne indiferente, neutre, faţă de idealurile omenescului, ale umanismului autentic şi toate trebuie puse în slujba omului, căci numai astfel au sens.

Definite ca „idei abstracte despre ceea ce societatea crede că este bun, drept și dezirabil”[8], valorile sunt aspecte definitorii ale identității culturale. Pe baza valorilor sunt judecate acțiunile sociale și sunt determinate alegerile pe care indivizii le fac. Depășind aspectul abstract, valorile au și o încărcătură emoțională. Pe de altă parte, există o dinamică a valorilor, acestea se pot schimba de-a lungul timpului în cadrul societății. Pe baza valorilor, oamenii își structurează comportamentul instituind normele sociale. Aceste convenții sunt importante deoarece îndrumă semnificativ funcționarea societății umane. Se observă că valoarea conține în structura ei o componentă cognitivă, una afectivă și una comportamentală.

Valorile  pot  fi  înțelese  ca  standarde  stabile  care  sunt  independente  de  aspectele situaționale, ele  reprezentând fundamentul care stă la  baza acceptării sau  respingerii normelor[9]. Transmiterea  eficientă  a  valorilor  se  face  în  cadrul  unui  întreg  proces  în  care  individul  are posibilitatea de a alege între variantele reale, în urma analizării consecințelor fiecărei opțiuni, și apoi  de a se  exprima și  acționa conform  propriei alegeri.  Acest proces  de raportare  la valori determină formarea atitudinilor, a conduitei personale, a comportamentului.

Nivelurile discursului valorizator

Studiile de specialitate privind educaţia morală demonstrează eficienţa a patru niveluri ce ţin de discursul valorizator în plan etic[10]:

  • nivelul expresiv-evocativ. Constă în utilizarea mimicii şi a gesturilor în locul verbalizării unor expresii evaluative pentru a aprecia sau dezaproba unele acţiuni sau comportamente ale copiilor în situaţii concrete. Adulţii, în cadrul familiei, aplică frecvent acest mod de evaluare, transmiţând anumite sentimente pentru redarea empatizării, încurajarea sau dezaprobarea unor fapte, comportamente ale copiilor. Important este să nu facem abuz în valorificarea nivelului dat; 
  • nivelul moral. Este unul foarte important, deoarece presupune valorizarea a două aspectele ale educaţiei morale, primul axându-se pe cerinţele morale, iar cel de-al doilea – pe respectarea regulilor şi standardelor morale. În acest sens, trebuie ca părinţii să cunoască ansamblul de cerinţe şi reguli/standarde morale, să le respecte, la fel, să fie în stare a formula cerinţe, constatări şi evaluări în baza acestora în conformitate cu vârsta copilului. Este important să înţelegem că nivelul evaluativ în formarea morală a copilului, constituie miezul logicii şi al strategiei fundamentale a familiei aplicate în educaţia morala a tinerei generaţii. Nivelul dat necesită o completare cu educaţia şi formarea unui creştin adevărat;
  • nivelul etic/ al evaluării normative. Dacă la nivelul precedent, regulile şi standardele morale puteau să nu se analizeze, să nu se discute cu copiii, deoarece aceştia erau prea mici, atunci la acest nivel, copiii încep a înţelege esenţa normelor şi valorilor morale şi sunt capabili să le analizeze şi să înţeleagă că există situaţii când se fac unele abateri rezonabile de la acestea. Principalul aici rezidă în faptul, ca la început părinţii, iar mai apoi copiii, să poată argumenta decizia sa despre schimbarea comportamentului şi alegerea făcută în favoarea uneia sau alteia dintre reguli. Dacă la nivelul moral, precedent, întrebarea de bază este „Ce trebuie să fac în situaţia dată?”, apoi, la nivelul etic, care presupune un grad mai înalt de abstractizare şi fundamentare, întrebarea care poate fi formulată de către părinţi copiilor săi este: „Ce reguli sau principii morale trebuiesc respectate în situaţia dată?”. La prima vedere, întrebările par asemănătoare, însă esenţa lor diferă[11]. În primul caz, de la copil se cere o decizie şi soluţionare concretă, iar la nivelul etic în cazul doi, pentru a răspunde la întrebare, copilul trebuie să analizeze regulile şi principiile morale care ar putea fi valorificate în situaţia dată. Aici observăm implicarea gândirii critice şi a dezvoltării capacităţilor de soluţionare a conflictelor axiologice. Totodată, aceste două nivele permit familiarizarea mai profundă a copiilor cu valorile religioase, cu esenţa eticii creştine şi spiritualizarea comportamentului[12].
  • nivelul post-etic sau cel al angajamentului existenţial. Acest nivel discursiv valorizator în plan etic atinge profunzimea filosofică şi pune în discuţie sensul şi valoarea fiinţei umane prin conştientizarea echilibrului dintre heteronomie (lege impusă de alţii), socionomie (legea derivă din societate/standardele sociale) şi autonomie (legea impusă de sine). Noi considerăm că angajamentul existenţial în afara credinţei şi a respectării eticii creştine nu va fi unul responsabil şi valoros din punct de vedere spiritual. Finalitatea aici este libertatea, moralitatea şi spiritualitatea ca responsabilitate individuală în corelaţie cu angajamentul existenţial al omului, adică acţiunea morală materializată în conduită.

Necesitatea educației pentru convingeri și valori morale

Responsabilitatea pentru educație revine în primul rând părinților. Familia este contextul primar în care copilul vine în contact cu realitatea socială, este mediul în care se conturează și se dezvoltă personalitatea copilului, este cadrul socializării primare. În familie copilul  dobândește deprinderi  de  bază  pentru  buna sa integrare  socială  dar și valori  și  norme  care îi conturează perspectiva despre lume și viață. 

Alături de părinți, profesorii, educatorii au un rol special în modelarea caracterului tinerei generații.  Prin  atitudinea  lor  morală  precum  și  printr-o  comunicare  adecvată  cu  elevii,  ei contribuie  direct  la  formarea  caracterului  elevilor.  Școala,  care  este  organizația  investită  de societate cu rolul  de a realiza  educație, trebuie să ofere  programe de educație morală. Datorită faptului că influențele din mass-media sunt diverse și elevii nu au încă capacitatea de a filtra și alege  variantele  cu  rol  constructiv, școlii  îi  revine  sarcina  de  a  forma,  prin educația  morală, conștiința și conduita morală a elevilor. Intensificarea fenomenelor de violență din spațiul școlar, a faptelor delicvente sunt indicatori pentru   necesitatea  programelor de  educație pentru  valori morale.

Cunoașterea  caracteristicilor  psihologice  și  de  vârstă  ale  școlarilor  trebuie  să  ghideze întregul demers cu  privire la educația morală.  În funcție de nivelul  de școlaritate, conținuturile educației  morale  se  diversifică. O  atenție  deosebită  trebuie  acordată  perioade  adolescenței, deoarece  această  perioadă  reprezintă  începutul  construirii  propriului  sistem  de  valori. Adolescentul  dorește  să  cunoască  valorile  sociale,  morale,  culturale  care  îi  vor  determina integrarea socială precum și formarea viziunii asupra lumii și vieții. Pericolul acțiunilor deviante este mare în această perioadă și se datorează conflictelor existențiale, neconcordanței cu valorile sau cu idealul de viață. Pentru ca la această vârstă elevii să își poată contura sistemul valoric, este necesar  să  existe  baza  pe  care  acesta  să  se  poată  clădi,  astfel  că  educația  morală  devine o necesitate încă din primii ani ai școlarității.

Deși  sub  aspect  tehnologic  societatea  actuală  este  avansată,  dezechilibrele  din  sfera relațiilor  sociale,  problemele  de  infracționalitate  și  violență  juvenilă,  tendințele  de  abandon școlar,  comportamentele  antisociale  sunt  indicatori  că  sub  aspectul  valorilor  morale  există  o criză.  Sistemul  de  învățământ  trebuie  să  gândească  programe  pentru  formarea  caracterului elevilor, pentru o educație pentru convingeri și valori morale.

În  funcție  de  viziunea  care  o  caracterizează  și  care  trebuie  să  fie  în  acord  cu idealul educațional  prevăzut  pe  plan  național,  fiecare  instituție  de  învățământ  își  definește  misiunea ghidată  de  scopuri  bine  definite.  Există  însă  și  instituții  de  învățământ  care  au  înglobat  în declarația de misiune formarea unui caracter moral-creștin în rândul educaților. Crezul pe baza căruia  actul  educațional  se  realizează  în  respectivele  instituții  școlare  are  ca  temei  credința creștină. Acestea sunt  cunoscute sub denumirea de  licee teologice. În cadrul liceelor teologice, sau confesionale, sunt oportunități pentru educația morală.  În acest spațiu școlar elevii primesc informații și cunoștințe despre credința  și valorile  morale creștine,  despre caracteristicile vieții creștine. Pe lângă dimensiunea informativă,  se realizează și  activități practice, cu  rol formativ, ceea ce determină formarea conduitei morale a elevilor.

Metode de realizare a educaţiei morale

Elementul etic al activităţii educaţionale trebuie considerat un tot unitar înglobând conştiinţa, comportamentul şi convingerile morale ale personalităţii. Prin urmare, multitudinea conţinuturi lor educaţiei morale, în general, şi a formării convingerilor morale, în particular, poate fi pusă în evidenţă prin raportarea acestora la principiile moralei universale şi naţionale. Pentru realizarea sarcinilor educaţiei morale, pedagogul apelează la un ansamblu şi procedee care, integrate într-un tot, constituie strategia educaţiei în spiritul moralei[13]. Specificul acestor strategii constă în folosirea conştientă şi sistematică a unor mijloace de acţiune în vederea realizării profilului moral al personalităţii. Obiectivul acestor strategii este construirea conştientă a personalităţii morale a studentului în concordanţă cu imperativele moralei societăţii noastre.

  • Explicaţia morală. Cu ajutorul ei putem dezvălui conţinutul, sensul şi necesitatea respectării unor valori, norme sau reguli. La vârsta preşcolară, accentul cade pe explicarea modului cum trebuie respectată o cerinţă morală, pentru ca pe parcurs ea să se extindă şi asupra motivaţiei respectării, a necesităţii îndeplinirii ei. Explicaţia îndeplineşte doua funcţii: formativă şi simulativă. Prima constă în conştientizarea sensului unei cerinţe morale externe, prin relevarea notelor definitorii, prin sublinierea nuanţelor specifice, ce rezultă dintr-o împrejurare concreta de viaţă. A doua constă în motivarea cerinţei, în declanşarea de trăiri afective, datorită forţei argumentative şi persuasive a limbajului. Se cere ca explicaţia să pornească de la perceperea şi observarea unor fapte morale, de la intuirea unor materiale didactice, de la antrenarea persoanei în situaţii reale.
  •  Convorbirea morală. Este un dialog sau o discuţie între pedagog şi elev/student, prin care se urmăreşte clarificarea cunoştinţelor morale concomitent cu declanşarea de trăiri afective din partea copiilor. Avantajul dialogului constă în aceea că valorifică experienţa de viaţă u copilului. Iniţierea unei convorbiri asupra unui subiect moral este posibil numai când copiii dispun de o experienţă în legătură cu cele discutate. Se disting convorbiri organizate şi convorbiri ocazionale. Convorbirile organizate sunt prevăzute în programa şcolară şi se desfăşoară cu întreaga grupă, urmărindu-se cu precădere precizarea unor reguli privitoare la comportarea copiilor în grădiniţă, şcoală, universitate.

                    Convorbirile ocazionale se desfăşoară cu grupuri de studenţi sau individual ori de câte ori se iveşte prilejul. Atunci când dialogul are ca punct de plecare anumite abateri sau încălcări morale, eficienţa lor depinde de măsura în care pedagogul reuşeşte să declanşeze trăiri afective negative de ruşine şi regret însoţite de dorinţa de a le corija. Convorbirea morală îndeplineşte funcţii multiple de informare, de corectare, de consolidare privitoare la conştiinţa şi conduita morală a persoanei.

  • Povestirea morală - constă în relatarea şi prezentarea, într-o formă atractivă, a unor întâmplări, fapte reale sau imaginare, cu semnificaţii morale, oferind persoanei prilejul de a desprinde anumite concluzii în legătura cu comportarea sa. Pentru desfăşurarea ei, profesorul apelează la scurte povestiri literare, istorioare, cu învăţăminte privitoare la diverse norme morale. Ea se deosebeşte de celelalte metode prin forma expunerii. Eficienţa ei depinde de modul în care profesorul reuşeşte să-1 determine să-şi imagineze întâmplările relatate şi să se transpună în desfăşurarea lor. Folosirea unui limbaj expresiv presărat cu figuri de stil, a unui material adecvat, precum şi a unor procedee retorice dramatice, sunt doar câteva variante pe care le solicită această metodă.
  • Exemplul - se bazează pe intuirea sau imaginarea unor modele ce întruchipează fapte şi acţiuni morale. Dacă prin celelalte metode urmărim persoanele cum trebuie să se comporte, prin exemple le oferim metode de comportare. La vârsta preşcolară modelul este imitat şi preluat aidoma, fară nici un fel de prelucrare şi filtrare internă. La vârsta şcolară mică încep să apară primele diferenţieri care implică o selecţie a modelelor, criteriile de apreciere şi alegere bazându-se pe aspecte exterioare şi mai puţin pe valoarea morală a comportamentului. Se disting, în cadrul acestei metode, procedee ca: exemplele directe (personale) şi cele indirecte (sau exemplificări). Exemple directe sunt oferite de persoanele din prejma copiilor: părinţi, educator, pedagog, colegi, adulţi. Un loc important îl ocupă exemplul pedagogului, precum şi cel al părinţilor. Ei trebuie să selecţioneze cu grijă aceste exemple, evitând o laudă exagerată care ar putea da naştere la conflicte, Exemplele indirecte constau în relatarea sau descrierea cu ajutorul cuvântului a unor fapte, a unor ilustraţii, a unor acţiuni morale întruchipate de o persoană concretă, exemplificarea poate fi realizată cu ajutorul povestirii, textelor literare, televiziunii, filmelor, bibliografiilor unor oameni de ştiinţă şi cultură. Persoana intră în contact şi cu exemple negative. Atenţia pedagogilor, cât şi a maturilor din preajmă, trebuie orientată în direcţia prevenirii influenţei negative, comparând cele două categorii de exemple cu scopul sublinierii celor pozitive.
  • Exerciţiul moral - constă în executarea sistematică a unor fapte şi acţiuni, în condiţii relativ identice, cu scopul formării deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare morală, al elaborării şi sistematizării trăsăturilor de voinţă şi caracter implicate în atitudinea şi conduita morală a persoanei. Această metodă presupune două momente principale: formularea cerinţelor şi exersarea propriu-zisă. Dintre multiplele modele de formulare a cerinţelor pentru copii/maturi poate fi ordinul. Este o formă de exprimare categorică a unei sarcini ce urmează a fi îndeplinită. Dispoziţia este o formă de ordin, dar mai atenuată, cu ajutorul căreia formulăm nişte obligaţii ce urmează a fi îndeplinite. îndemnul fi sugestia sunt forme indirecte de formulare a cerinţelor, cu ajutorul cărora reuşim să-i stimulăm pe copii/maturi în declanşarea şi desfăşurarea unor acţiuni. Mai sunt şi alte forme, ca, de exemplu: rugămintea, iniţierea de întrebări între elevi/studenţi, utilizarea perspectivelor. Alte metode, cum sunt: aprobarea, dezaprobarea, povaţa, dezbaterile morale, analiza de caz şi decizia în grup pot fi utilizate cu succes în diferite situaţii.

Bibliografie:

  • Cărţi
  • Aiken Mary, The Ciber Effect, Spiegen & Grau, New York, 2016;
  • Cristea Sorin., Educația. Concept și analiză, Volumul 2, Didactica Publishing House, 2016;
  • Norman Goodman, Introducere în sociologie, Editura Lider, Bucureşti, 1992;
  • Opriş, M., Opriş, D., Cercetare şi religie. Repere şi demersuri comune, Cluj-Napoca, Eikon, 2013;
  • Patelimon Galu, Psihologia socială, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974
  • Reboul Olivier, La philosophie de l’éducation, Presses universitaire de France, Paris, 1976;
  • Articole
  • Borza Anca, Mirela Popa, Codruţa Osoian, „Criza de model moral”– o realitate?;
  • Cuzneţov Larisa, Filosofia practică a familiei, Chişinău, 2013;
  • Niţă Nelu, Educația - misiune, valori și principii de viaţă, cu rol important în prevenirea devianței și delincvenței juvenile;
  • Onaga Florima-Magdalena, Educaţie pentru valori şi convingeri morale, Timişoara, 2018;
  • Școala Populară de Arte și Meserii Bacău, Etic şi estetic în actul didactic;
  • Zolotariov Elena, Modelarea procesului de educaţie spiritual-morală în contextul învăţămîntului şcolar (post) modern

[1]Cristea Sorin., Educația. Concept și analiză, Volumul 2, Didactica Publishing House, 2016, p. 24

[2] Cf. Olivier Reboul, La philosophie de l’éducation, Presses universitaire de France, Paris, 1976, p. 401.

[3] Cuzneţov Larisa, Filosofia practică a familiei, Chişinău, 2013, p. 145.

[4] Dictionnaire de la philosophie, Larousse, Paris, 1995, p. 177.

[5] Cf. Galu Patelimon, Psihologia socială, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974. Pp. 21 – 23.

[6] Cf. Niţă Nelu, Educația - misiune, valori și principii de viaţă, cu rol important în prevenirea devianței și delincvenței juvenile,în Acta Universitatis George Bacovia. Juridica  - Volume 5. Issue 1/2016.

[7] Idem.

[8] Goodman Norman, Introducere în sociologie, Editura Lider, Bucureşti, 1992, p. 52.

[9] Cf. Onaga Florima-Magdalena, Educaţie pentru valori şi convingeri morale, Timişoara, 2018, p. 3.

[10] Cf. Aiken Mary, The Ciber Effect, Spiegen & Grau, New York, 2016, pp. 148 -149.

[11] Cuzneţov Larisa, op. cit., p. 41.

[12] Opriş, M., Opriş, D., Cercetare şi religie. Repere şi demersuri comune, Cluj-Napoca, Eikon, 2013.

[13] Cf. Opriş, M., Opriş, D., Cercetare şi religie. Repere şi demersuri comune, Cluj-Napoca, Eikon, 2013., pp. 21 – 23.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *