ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



ŞCOALA ŞI FAMILIA – PARTENERIAT PENTRU VIITOR

Prof. Înv. Primar DIA ŞTEFANIA-ROXANA

Şcoala Gimnazială Nr 1 Slatina, Olt

„Niciodată familia nu a fost mai solicitată şi rolul său nu a fost niciodată atât de mare ca azi.”

                                                                                      – Boutin şi During, 1994

Şcoala şi familia sunt doi dintre cei mai importanţi piloni ai educaţiei copiilor.

Familia este cea care începe lungul drum al educaţiei celor mici, proces continuat în parteneriat apoi, cu şcoala şi comunitatea, un alt pilon al educaţiei de calitate.

Fiecare părinte, atunci când i se naşte un copil, speră să îi asigure o educaţie bună, tinde

să îi ofere ce este mai bun şi mai frumos.  Este un fapt cert că tot mai mulţi părinţi sunt preocupaţi de educaţia copiilor lor. Aceşti părinţi sunt conştienţi de faptul că, numai o legătură

strânsă cu şcoala îi poate ajuta să creeze un mediu propice de dezvoltare sănătoasă a copilului.

Şcoala oferă acestor părinţi prin intermediul cadrelor didactice sfaturi preţioase privitor la modul în care trebuie să rezolve problemele educative specifie vârstei.

Există însă şi părinţi care ignoră influenţa benefică pe care o poate avea legătura strânsă

şi permanentă cu şcoala. Aceasta este o abordare incorectă, consecinţele fiind unele dintre cele

mai grave asupra educaţiei copiilor.

Atunci când cele două medii educaţionale (şcoala şi familia) se completează şi se susţin,

ele pot asigura într-o mare măsură o bună integrare a copilului în activitatea şcolară, dar şi în

viaţa socială.

Cercetările efectuate în domeniul educaţiei arată că, indiferent de mediul economic sau

sau cultural al familiei, când părinţii sunt parteneri cu şcoala în educaţia copiilor lor, se observă o îmbunătăţire a performanţelor elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, precum şi reducerea ratei de abandon şcolar sau chiar a scăderii delicvenţei juvenile.

Colaborarea cu familia reprezină o verigă esenţială în lanţul acţiunilor întreprinse în educarea copiilor, totuşi, rolul conducător îi revine şcolii. Aceasta trebuie să creeze un spectru

larg de oportunităţi , de antrenare a părinţilor în activităţile şcolii cum ar fi: implicarea în luarea

deciziilor la nivelul instituţiei şcolare, disputarea problemelor existente la nivel de management

al clasei, al şcolii, solicitarea în desfăşurarea unor activităţi de voluntariat.

Ca parteneri într-o realţie, este normal ca părţile implicate  (şcoala şi familia) să aibă anumite aşteptări una de la cealalată. Părinţii aşteaptă de la şcoală şi de la cadrele didactice să fie sensibili la nevoile, interesele şi talentele speciale ale copiilor lor, să fie corecţi la aprecierile pe care le fac, să manifeste entuziasm în educarea copiilor, să comunice deschis cu părinţii, să-i îndrume pe părinţi, să-şi poată ajuta copiii.

Cadrele didactice, de asemenea, au anumite aşteptări din partea părinţilor: să creeze

copiilor oportunităţi de învăţare şi un mediu sigur de dezvoltare fizică şi psihică, să îi încurajeze

pe  copii să se autodepăşească, să comunice deschis cu cadrele didactice.

Oricare ar fi aşteptările, esenţială este încrederea cadrelor didactice în părinţi şi

încrederea părinţilor în cadrele didactice, în profesionalismul lor.

Dacă cele două medii educaţionale- şcoala şi familia- se completează şi se susţin, ele

asigura într-o mare măsură, buna integrare a copilului în activitatea şcolară. Când părinţii sunt

parteneri cu şcoala în desfăşurarea educaţiei copiilor lor, rezultatele sunt pe măsura aşteptărilor.

Implicarea părinţilor în rezolvarea problemele şcolare şi în sprijinirea procesului

instructiv-educativ are o serie de motivaţii, dintre care enumerăm: părinţii îşi cunosc copiii şi

doresc şă îi descopere ca elevi, părinţii au nevoie de informaţii referitoare la îndeplinirea rolului

de elev de către copilul lor. Forme de colaborare a părinţilor cu şcoala: prezenţa la şedinţe,

asistarea elevilor în efectuarea temelor, susţinerea bibliotecii şcolii prin donaţii de cărţi.

Părinţii trebuie să vadă în şcoala un prieten, un colaborator, un om adevărat care-i poate

ajuta prin atitudinea nepărtinitoare pe care trebuie să o afişăm. Aşadar, e o sarcină a şcolii să

identifice situaţiile problemă, din familiile copiilor, să dirijeze pe cât posibil strategiile educative în favoarea elevului şi să conştientizeze că relaţia de colaborare şcoală-familie este determinantă în educarea copiilor.

Parteneriatul va fi eficient dacă fiecare parte va reţine că acelaşi subiect este copilul

nostru şi şcolarul nostru. Cadrele didactice află cum este fiecare copil, în ce mod ajunge mai

repede la succes, ce îl interesează şi îl pasionează, iar părinţii vor cunoaşte în ce momente să îl

susţină pe şcolar, în ce fel să-l motiveze.

Menirea şolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om.

Se accentuează de azi ideea de a sprijini părinţii şi nu de a-i substitui. Se identifică tot

mai clar ideea unor intervenţii asupra familiei şi deci, în primul rând, asupra părinţilor pentru a-i ajuta , forma şi suţine în sarcinile lor educative.

Şcoala încearcă să se pună de acord cu noi părinţii, noi familia încercăm să ne punem de acord cu şcoala? Care sunt căile cele mai potrivite?

BIBLIOGRAFIE:

  1. Robu, Maria, „Empatia în educaţie”, Didactica Publishing House, Bucureşti, 2008
  2. Cerghit, Ioan, Neacşu, „Prelegeri pedagogice”, Polirom, Iaşi, 2001
  3. Pescaru, Băran, Adina, „Parteneriat  în educaţie”, Bucureşti, 2004
  4. Nicola, Ioan, „Tratat de pedagogie şcolară”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000
  5. E.A Vrăşmaş, „Consilierea şi educaţia părinţilor”,  Editura Aramis, Bucureşti, 2002
  6. Dolean, Dacian, „Meseria de părinte”, Editura Aramis, Bucureşti, 2001

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *