ISSN 2734 -6943

ISSN-L 2734 - 6943



IMAGINEA RĂZBOIULUI ÎN ROMANUL ROMÂNESC

                                                                                                       Prof. Mărgărit Corina-Emanuela

                                                                      Liceul Tehnologic „Constantin Cantacuzino”, Băicoi

           Imaginea războiului este frecvent evocată de romancierii români, cei mai de seamă fiind: Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Cezar Petrescu.

          Imaginea Primului Război Mondial este cultivată și în alte specii literare:

- poezie: George Topârceanu: „Balada Corbilor” - „Când moartea seceră flămândă,
                                                                                        Făcând mormane de eroi,--
                                                                                        În dosul frontului, la pândă,
                                                                                        Noi nu ne ducem la război
!”

- nuvelă:  Liviu Rebreanu:

        „Dar zilele, săptămânile, lunile trec mereu și războiul nu se mai sfârșește. O biruință mare nu folosește cât o picătură mică de iod pe rana unui ostaș. Și biruințele atrag înfrângeri, și înfrângerile, alte biruinți și războiul ține.”(„Catastrofa”)

        „Pe urmă s-a obișnuit și cu războiul, cum se obișnuiește omul cu orice în lume. Se gândea la moarte și parcă nu-l mai înfricoșa ca înainte vreme. Trăia când cu frica-n spate, când îmboldit de o îndrăzneală sălbatică. Cu cât simțea mai aproape primejdia, cu atât îi creștea curajul, pe când depărtarea îi strângea inima. În luptă se întărâta, închidea ochii și trăsnea în dreapta și-n stânga, ieșit din minți...” („Ițic Ștrul dezertor”)

                Alexandru Sahia: Întoarcerea tatei din război”, Execuție din primăvară”.

         „Tata a plecat la război. Peste câteva zile s-a întors acasă. Ne-a spus că războiul se terminase. Deși eram copil, am înțeles că e absurd. Toată lumea știa că războiul continuă. L-am întrebat și mi-a răspuns că din punctul lui de vedere războiul s-a terminat.”( „Întoarcerea tatei din război”)

- dramaturgie: Mihail Sorbul: Dezertorul – o comedie tragică despre primele zile în care Bucureștiul a fost ocupat de trupele germane în Primul Război Mondial.

             Evocarea Primului Război Mondial poate fi privită sub mai multe aspecte:

1. Poziția antimilitară de condamnare a războiului. Romancierii evidențiază campania postbelică, situația diferitelor medii și categorii sociale în acel moment, aspecte ale frontului: haosul de pe front, lipsa de muniții, îmbrăcăminte, hrană. Camil Petrescu reprezintă cel mai bine starea de abrutizare a soldaților din cauza disciplinei oarbe.Viața devine instinctuală, singurul țel fiind supraviețuirea.       Existența umană individuală nu contează. Pedepsele Curții Marțiale nu țin seama de niciun fel de motivație omenească. În romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu descrie intrarea României în Primul Război Mondial – primul asalt al armatei române asupra graniței cu Austro-Ungaria. Tabloul războiului este reconstituit ca spectacol inspăimântător, cu sugestii apocaliptice: exploziile sunt asurzitoare, iar obuzele scurmă pământul, aruncându-l peste oameni, ca o prevestire a întoarcerii în țărâna primordială. Un alt roman în care se descrie tragismul războiului este Pădurea spânzuraților”. Liviu Rebreanu descrie tragedia românilor din Transilvania obligați să lupte, în Primul Război Mondial, împotriva altor români.

2. Războiul are ca efect limpezirea conștiinței intelectualului.  Acest tip de personaj se regăsește în opera marilor romancieri interbelici: Apostol Bologa în ”Pădurea spânzuraților„, Ștefan Gheorghidiu în „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, infirmiera Laura din romanul Hortensiei Papadat Bengescu, „Balaurul”, avocatul Radu Comșa din romanul „Întunecare” scris de Cezar Petrescu.

              Apostol Bologa își dă seama de sentimentele sale patriotice care înving în lupta cu datoria de cetățean față de Imperiul austro-ungar. Ștefan Gheorghidiu este smuls din viața pe care și-o dorea și proiectat în mijlocul dramei colective. Radu Comșa se rupe de comoditatea existenței pe care i-ar fi oferit-o căsătoria cu Luminița și se înfrățește cu soldații, de a căror soartă se simte răspunzător. Laura, din „Balaurul” de Hortensia Papadat Bengescu, uită suferințele ei sentimentale în vâltoarea suferințelor umane pe care, în calitate de infirmieră, le cunoaște.

             Clarificarea conștiinței intelectualului constituie de cele mai multe ori firul principal al acțiunii acestor romane. La această radicalizare a atitudinii intelectualului contribuie consecințele războiului (moartea, infirmitatea, distrugerea familiilor). Acestea determină pe intelectual să încerce să găsească o soluție națională și socială (alipirea Ardealului la patrie – „Pădurea spânzuraților”; reforme sociale pentru care luptă Radu Comșa după întoarcerea de pe front – „Întunecare”). Un prim efect al schimbării sufletești a intelectualului este solidarizarea cu omul din popor cu care e egal în fața morții (Apostol Bologa – Klapka, Radu Comșa– Vasile Mogrea). În cadrul acestor discuții se ajunge la o critică vehementă împotriva imperialismului și împotriva profitorismului îmbogățiților de război.  Conștiința intelectualului nu se ridică până la ideea luptei organizate. El ajunge doar la disperate încercări individuale de remediere a relelor societății, care se încheie tragic (Ștefan Gheorghidiu dezertează și e condamnat la închisoare, Apostol Bologa dezertează și e executat, Radu Comșa se sinucide).

3. Înfățișarea Primului Război Mondial are și rolul unui avertisment față de pregătirile celei de a doua conflagrații, care au început aproape imediat după Pacea de la Versailles. Deși în toate aceste romane poziția antirăzboinică este foarte vizibilă, revolta individuală, deznădejdea și neputința eroilor demonstrează că scriitorii nu erau în stadiul unei solidarizări într-un front organizat de luptă pentru pace. Avertismentul are un sunet vibrant, dar, ca multe alte acțiuni ale intelectualilor vremii, nu va reuși să contribuie la oprirea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial.

               Dramaticele probleme abordate în romanele pe tema războiului generează modalități diverse și multiple. La Camil Petrescu și La Hortensia Papadat-Bengescu, frontul devine unica realitate a personajului, realitate de coșmar față de viața anterioară. Toate aceste romane pun în mișcare personaje multiple, medii diverse, grupuri umane.

               A doua parte a romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” e în întregime un jurnal de front. În toate aceste romane domnește o atmosferă sumbră, apăsătoare. În romanul „Pădurea spânzuraților”, un mijloc important de realizare a atmosferei sunt elementele de peisaj. În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, la aceasta contribuie automatismele militare care fac din oameni o turmă. Camil Petrescu scoate astfel în evidență dezagregarea personalității umane pe front. Atitudinea față de realitatea dezastruoasă a frontului e proprie fiecăruia dintre eroii acestor romane, dovedind și specificitatea artei scriitorului. Apostol Bologa e profund marcat de războiul care declanșează drama lui lăuntrică. Drama ne este împărtășită în principal prin analiza psihologică. Ștefan Gheorghidiu are reacția intelectualului lucid care privește situațiile cu interesul unui savant. Războiul constituie la Camil Petrescu o experiență decisivă a intelectualului în contact cu lumea.  Pentru Radu Comșa, războiul e un moment deschizător al frământărilor sale care se canalizează pe planul luptei sociale.

             Hortensia Papadat-Bengescu aduce în viziunea războiului o sensibilitate feminină care contribuie la adâncirea sentimentului de compasiune față de umanitatea în suferință.

              Romanul românesc despre război se integrează unui întreg curent al literaturii universale care a fixat în imagini cutremurătoare aceste momente din istoria europeană („Focul” de Henri Barbusse, „Pe frontul de Vest nimic nou” de Erich Maria Remarque, „Cazul sergentului Grișa” de Arnold Zweig, „Calvarul” de Alexei Tolstoi).

               Prin complexitatea problematicii, caracterizarea eroilor și mijloacele de evocare, aceste romane au un loc de frunte în proza românească.

BIBLIOGRAFIE:

1. CĂLINESCU, George, 1982, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ediția a II-a

                                     revăzută și adăugită, Ediție și prefață de Al. Piru, București: Editura Minerva

2. CROHMĂLNICEANU, Ovidiu, 1972, Literatura română între cele două războaie, Editura    pentru Literatură.

3. ROTARU, Ion, 2001, O istorie a literaturii române, vol. V, București: Editura Niculescu.

4. PAPADAT-BENGESCU, Hortensia,1978, Balaurul, București: Editura Minerva.

5. PETRESCU, Camil, 1989, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, București, Editura  Minerva.

6.CEZAR, Petrescu, 2010, Întunecare,vol. I,  București: Editura Litera.

7. REBREANU, Liviu, 2012 Nuvele, București: Editura Mondoro.

8. REBREANU, Liviu, 2015, Pădurea spânzuraților, București, Editura Corint.

9. SAHIA, Alexandru, 1962, Execuția din primăvară, București: Editura pentru Literatură.

10.TOPÂRCEANU, George,2002, Balade vesele și triste, București: Gramar.

11.TOPÂRCEANU, George, 2006, Evocări de război, Editura Scripta.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *